Estuarul mi-a întins o mână de ajutor când aveam nevoie. Fac parte din grupul Fundaţiei Estuar din 2002 şi am venit aici pentru că mă simţeam singur şi neînţeles. Mi-am dezvoltat abilităţi noi şi mi am regăsit încrederea în mine. Mi-a dat un suport să îmi continui studiile. Am început să scriu versuri şi acum sunt unul din colaboratorii fideli ai revistei centrului social din Cluj. Prima impresie a fost bună şi s-a adeverit zicala „Se întâmplă Rar să-ntâlneşti un Estuar”. A fost o experienţă plăcută ce mi-a schimbat în bine viaţa.

Grupul cu psihiatrul mă ajută să fiu mai sigură de lucrurile pe care le ştiam doar superficial, să-mi dau seama care comportament al meu este acceptat de către societate, şi care ţine de boală şi trebuie să-l cenzurez prin autocontrol. Totodată, îmi creşte inteligenţa teoretică, să-mi satisfac plăcerea mea pasională simţită pentru cunoştinţe din acest domeniu. Prin sfaturile primite în cadrul acestui grup reuşesc să-mi autodozez medicamentaţia corect din punct de vedere medical, în situaţii de urgenţă, până ce ajung la medic.

Activităţile de artă decorativă, artă combinată, fimo, lucrări şi creaii din lut, pictură, iconografie mă ajută să-mi dezvolt îndemânarea, răbdarea, imaginaţia, fantezia abstractă, spontaneitatea, inventivitatea, creativitatea, crescându-mi „inteligenţa tehnică”.

Grupul de suport şi cenaclul literar îmi dau şansa să îmi dezvolt capacitatea de a mă autoobserva, să îmi exprim propriile sentimente şi să le înţeleg şi pe ale altora.

Grupul de teatru şi cel de comunicare îmi sporesc inteligenţa practică, deoarece primesc idei inteligente, chiar comice uneori, cu care se pot rezolva situaţii grave în viaţă, de a suporta şi eşecurile, învăţând să le iau mai uşor, într-un mod interpretativ. De asemenea, îmi dezvolt simţul umorului, scap de tensiuni într-un mod plăcut, relaxat, comunic mai bine, devin mai prietenoasă. Totodată îmi satisfac pasiunea şi dorinţa mea secretă de a deveni actriţă.

                                                                                                                                                                                    Lotti

Cenuşa noastră

Se zice, şi foarte bine, că ai renăscut din propria cenuşă. Suişurile şi coborâşurile vieţii te împresoară, dar nu trebuie să te învingă. Trebuie să gândeşti pozitiv, chiar dacă e rău – în orice rău este un bine, dar într-un bine pur greu se strecoară ceva rău. Şi binele pur e Dumnezeu.

Renaşterea din cenuşă mă caracterizează. În urmă cu 10 ani eram la pământ, dar încet, impulsionat de neşansă, de faptul că avusesem ghinionul să mă-mbolnăvesc, şi nu de un guturai sau o durere de cap, ci de ceva ce mă urmăreşte şi acum – tulburare psihică. La început m-am speriat, ştiind prejudecăţile, pentru că oamenii, automat, când se gândesc la psihic, fac legătură cu nebunia. Dar noi nu ne urcăm pe pereţi, nu sărim prin copaci, suntem şi noi  oameni cât de cât normali. Am vrea un loc de muncă, locuinţă, familie şi să putem şi noi iubi, căci iubind cunoşti pe Dumnezeu, care e Iubirea supremă.

Eu nu mă cantonez la boală. Ştiu că a fost ceva ce a trecut. Mi s-a dat o lecţie din care am învăţat multe. Că viaţa trebuie trăită, că nimic nu e fără rost şi că nu există probleme fără soluţii… Pe unele ne încăpăţânăm să le rezolvăm singuri, fără să cerem ajutorul. O mână prinsă la timp te poate salva de la înec. Nu putem trăi singuri şi un om nu le poate şti pe toate. Omul minunat nu îşi arată minunăţia prin minunile ce le face. Nu se dă în spectacol, nu se infatuează, ci îşi arată grandoarea prin simplitate, bunătate şi respectarea celorlalţi.

E greu să găseşti oameni minunaţi. Toţi acum par şmecheri. „Hai să râdem de ăla”, „Uite oligofrenu’, handicapatu’, psihopatu’”… sunt multe insultele ce ţi le aruncă aşa-zişii semeni ai tăi. E drept că mai există şi cei ce înţeleg dificultatea unora de a răzbate singuri în viaţă şi nu numai că acceptă nefirescul, ci chiar se implică cu ajutor pentru bolnavi. Cu ocazia aceasta mulţumim pentru modul cum s-au comportat şi se comportă tuturor voluntarilor fundaţiei Estuar.

Există trei categorii de oameni: om contra om, om lângă om şi om pentru om. Gândiţi-vă în ce categorie e mai bine pentru sufletul tău să fii. Era un program care se numea „Pune-te în locul meu”. Da, puneţi-vă, dragi oameni, doar pentru o secundă în pielea handicapatului, nebunului şi veţi vedea că nu e plăcut să fii lovit peste tot, să nu ai nici o şansă la un loc de muncă, etc.

Dar eu mă gândesc că ceva ce nu mă doboară de tot mă face mai puternic. Şi nu aş şti niciodată să fiu prea mult. Cenuşă în vânturile potrivnice vieţii. Fiţi tari şi nu cădeţi în disperare, căci câtă vreme a rămas speranţa, orice se poate înfrânge, chiar şi moartea, prin cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos. Domnul fie cu voi şi să vă călăuzească.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                         Ovidiu

Speranţă

Ce bine că mai sunt oameni buni

Care nu ne văd nebuni.

Nu ne simţim marginalizaţi,

Nici măcar ironizaţi.

Şi vedem în ochii lor,

În sufletul lor iubitor

Că ne doresc fericire,

Sănătate, împlinire.

Nu contează nici măcar

Că suntem lipsiţi de har

Şi-avem o speranţă doar -

Mulţumire vouă ... Estuar!

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               Raymond

Păşind cu paşi repezi spre Estuar am descoperit decorul vesel şi colorat care înconjoară Estuarul şi care este făcut cu atâta migală şi măiestrie de mâinile colegilor mei beneficiari. Când am venit pentru prima data la Fundaţie am fost foarte plăcut impresionată de căldura cu care am fost primită, de ambianţa şi chiar decorul acesteia. Mi-am spus atunci în gândul meu ca este un loc pe care vreau sa-l frecventez fiind in pensie de boală şi nemaiavând altă activitate.

Mai întâi m-am împrietenit cu colegele si colegii mei, beneficiarii din Estuar. treptat m-am acomodat, am luat in serios ceea ce se petrece la fundaţie si am început sa frecventez zilnic Estuarul.

Sub îndrumarea Echipei de organizatori ai Fundaţiei am participat la activităţi de distracţie si chiar de terapie ocupaţională.

Am făcut mici ateliere de pictura, de broderie, traforaj şi de artizanat. Cu putina voinţa şi fără a-ti pune în faţă expresia „Eu nu pot”, am făcut multe lucruri frumoase de care şi eu mă minunez. Am început să pictez flori, să brodez, să lipesc bucăţi de piele şi să fac broşe, brăţări şi chiar tablouri. Toate acestea m-au ajutat foarte mult.

Am început sa devin mai sigură pe mine, să am încredere în mine, să fiu mai deschisă, mai prietenoasă şi mai vorbăreaţa.

Văzând câte lucruri frumoase am făcut împreună cu colegii mei, astăzi mă simt utilă, reîncadrată în societate iar pentru asta mulţumesc bunului Dumnezeu şi Fundaţiei Estuar.

În încheiere vreau să spun că-mi iubesc foarte mult colegii care sunt pentru mine o a doua familie şi ca tot ceea ce facem ne ajută în redresarea sănătăţii noastre.

                                                                                                                  Adriana, beneficiară, Centrul Social Cluj

Dilema

Ce este un nebun? Paolo Coelho afirma într-una din cărţile lui că nebun este cine trăieşte în propria-i lume. Ca schizofrenicii, psihopaţii, maniacii sau alte persoane diferite de celelalte. Stau şi mă întreb: oare în propria lor lume aceştia sunt fericiţi? Comportarea lor atipică şochează lumea: fac mişcări dezordonate, sunt leneşi, fac dese monologuri şi râd mult fără sens. Nu cred că ştiu să plângă. Viaţa nu-i oboseşte, nu cunosc stresul, sunt doar mulţumiţi. Atât. Sunt mai fericiţi împreună, vorbesc mult, gesticulează mult, dar nu-i ascultă nimeni. De fapt, ce rost ar avea? De un lucru sunt sigur: lumea lor e mai lipsită de griji. Noi, oamenii, cu cât putem fi mai fericiţi, cu atât rămânem mai nefericiţi. Rămâne doar prezentul. Dilema. Oare ei ştiu să iubească?

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  Raymond

Îndepărtaţi „marmura” de pe noi!"

Observaţi ce persoane vă motivează şi vă însufleţesc şi ce persoane vă lasă secătuiţi şi epuizaţi. Observaţi care activităţi vă inspiră şi care vă produc iritare şi plictiseală. Observaţi efectele mediului înconjurător asupra voastră: ce mediu vă face să vă simţiţi relaxaţi şi deschişi şi ce mediu vă agresează lăsându-vă epuizaţi şi apatici. Observaţi efectele cărţilor asupra voastră, diferenţa dintre cuvintele care vă înalţă şi vă inspiră şi cele care vă tulbură pacea sufletească.

În mod special observaţi care aspecte ale muncii voastre vă inspiră şi care produc frustrare. Una dintre cele mai serioase întrebări care puteţi să v-o puneţi este: Dacă ar fi să fac numai ce mă inspiră ce anume aş face? Aş absorbi viaţă! răspund eu.

Gândiţi-vă la acei cunoscuţi ai voştri implicaţi într-o activitate care inspiră, la persoane care se bucură de viaţă şi, în mod evident, şi de munca lor pe care o iubesc. Ştii ce înseamnă să faci ceea ce-ţi place şi ceea ce-ţi doreşti?

Estuarienii se unesc ca să dovedească inspiraţia lor divină care există în fiecare dintre noi şi se observă prin optimismul uimitor colorat cu încredere şi umor. Creăm figurine din lut, mărgele din fimo, mărţişoare, picturi, icoane, coşuri pentru pâine traforate, broşe şi alte obiecte artizanale, tablouri din diferite materiale sau paie, goblen, multe broderii şi lucruri de mână minunate … 

Creăm şi creăm pe nerăsuflate…, şi facem ceea ce ne place! Cine vine la noi nu prea vede nimic, dar noi ştim că le avem şi vrem ca toată lumea să le afle. Nu sunt expuse decât puţine în sediu pentru că cele mai geniale comori se găsesc închise înăuntru în sufletele noastre.

Descoperiţi şi voi!: „Ce se găseşte în spatele nostru şi înaintea noastră nu reprezintă nimic faţă de ce se găseşte în noi, şi când aducem în lume ceea ce se găseşte în noi, se produc miracole” (Henry David Thoreau, scriitor).

Michelangelo a fost întrebat odată: Cum creezi sculpturile tale frumoase? A răspuns: Eu nu creez frumuseţe, Dumnezeu creează frumuseţe. Eu numai îndepărtez marmura din jur ca să apară frumuseţea. Frumuseţea se găseşte deja înăuntru.

Toţi avem nevoie de modele în viaţă, oameni care să ne inspire, oameni de la care putem învăţa, oameni puternici. Inspiraţia există în noi, treaba noastră este să îndepărtăm temerile, dubiile şi prejudecăţile pentru a apărea frumuseţea adânc îngropată din orice om. Îndepărtaţi „marmura” de pe noi!"

                                                                                                                                                                                    Lotti